Sursa imaginii: dse.md
Postat de: Mazur Rodica
Ştiri / Social
09 Feb. 2019 / 09:53
Corpurile neînsufleţite ale victimelor accidentului din Ucraina vor fi aduse astăzi în ţară
Repatrierea corpurilor neînsufleţite în urma accidentului produs în regiunea Viniţa (Ucraina) în dimineaţa zilei de 8 februarie urmează a fi efectuată astăzi. Identitatea persoanelor decedate a fost stabilită, iar toate procedurile de aducere acasă a oamenilor decedaţi sunt efectuate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi serviciul consular.
Potrivit IGSU, ofiţeri din cadrul IGSU se află în Ucraina şi efectuează toate procedurile necesare de repatriere a cadavrelor persoanelor decedate. Totodată, angajaţii IGSU comunică cu responsabili din cadrul instituţiei medicale unde sunt internaţi oamenii traumatizaţi. La moment rămân internate patru persoane, starea cărora este stabilă. La externarea acestora IGSU va organiza transportarea în siguranţă în Republica Moldova.
Rudele şi apropiaţii persoanelor care au avut de suferit în accidentul din apropierea regiunii Viniţa sunt informate, iar cu ei lucrează psihologii IGSU. Procedurile de trecerea a hotarului ţării sunt gestionate de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Amintim că la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, la IGSU a fost creată Celula de Criză pentru gestionarea situaţiei în urma accidentului cu implicarea cetăţenilor Republicii Moldova. Potrivit informaţiei oferite de Serviciul de Stat pentru Situaţii Excepţionale din Ucraina, trei persoane au decedat, iar alte patru persoane au suferit diverse traumatisme. Potrivit IPN, cea de-a treia persoană decedată în accident este un tânăr de 24 de ani. Aseară, IGSU a confirmat identitatea altor două persoane decedate: o tânără de 26 de ani şi un bărbat de 44 de ani.
Comentarii