Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

26 Ian. 2022 / 12:40

Şoferii prinşi băuţi la volan, obligaţi să lucreze gratuit în folosul comunităţii (VIDEO)

Decât la puşcărie mai bine la muncă. Zeci de şoferi care anul trecut au fost prinşi băuţi la volan au fost obligaţi de instanţe să lucreze gratuit în folosul comunităţii la spitale, la gradiniţe sau chiar la morgă, informează Moldova 1.


Pe Andrei, băiatul din imagini, l-am întâlnit pe teritoriul Spitalului de Traumatologie şi Ortopedie din capitală. De câteva săptămâni vine aici de luni până vineri pentru că instanţa de judecată a decis că acesta va munci 160 de ore în folosul comunităţii.

„ A fost o sărbătoare, am lucrat ziua împrejur şi am decis să mă odihnesc. Nu te-ai gândit că dacă urci băut la volan ai putea pune în pericol pe cineva? M-am gândit dar merg de mulţi ani şi am socotit că nu e nimic straşnic”, a relatat bărbatul.

În aceeaşi situaţie este şi un alt tânăr. Deşi nu prea se dă în vânt să îşi arate faţa, atât el cât şi cei cu care lucrează cot la cot spune că munca neremunerată e totuşi o alternativă mai bună decât puşcăria.

 „ Vin aici în fiecare zi de luni până vineri. E mai bine să ajuţi oameni prin muncă neremunerată, decât să fii plasat după gratii. Eşti în libertate, în fiecare zi alături de familie şi cei dragi”;  

 Potrivit experţilor, întreţinerea unei persoane în penitenciar costă 500 de lei pe zi.

„ Statul economiseşte o grămada pe seama persoanelor condamnate, ei prestează lucrări gratis în diferite instituţii preşcolare, şcolare, instituţii medicale, parcuri. Pe perioada anului 2021 în jur de 40 de persoane au recidivat, într-un număr total de 800 persoane condamnate”, a declarat Mircea Guriev, şef direcţie Pedepse INP.

Anul trecut la evidenţa Inspectoratului Naţional de probaţiune au fost aproximativ 800 de persoane care trebuie să muncească în folosul comunităţii, jumătate dintre aceştia au fost prinşi în stare de ebrietate, la volan. 

Comentarii