Ştiri

Sursa imaginii: eurovision.tv

Ştiri / Comunicate TRM

23 Mai 2024 / 16:34

Peste 100 de milioane de telespectatori au urmărit Eurovision Song Contest 2024

Organizatorii ESC 2024 au publicat datele despre audienţa competiţiei muzicale din acest an. Un număr de 163 de milioane de persoane au urmărit celor 3 show-uri live. Numărul total de spectatori a crescut cu 1 milion de persoane în comparaţie cu ediţia din anul 2023.

Conform organizatorilor, cota de vizionare a Marii Finale din 11 mai a fost de 46,7% - cea mai mare cotă de audienţă din 2006 încoace şi aproape triplă faţă de media canalelor de difuzare (17,6%). În timp ce în rândul publicului tânăr (15-24 de ani), cota de vizionare a Marii Finale a fost de 58,6%, cea mai mare cotă înregistrată vreodată şi de peste 4 ori mai mare decât media canalelor de difuzare (13,7%).

Germania a înregistrat cea mai mare audienţă pentru Marea Finală, cu o medie de 8,1 milioane de telespectatori. Marea Britanie a înregistrat a doua cea mai mare audienţă, cu 7,7 milioane de telespectatori care au urmărit Marea Finală pe BBC One. Franţa, între timp, a obţinut o audienţă de 5,4 milioane de telespectatori, ceea ce reprezintă o creştere de 1,9 milioane de telespectatori în comparaţie cu ediţia de anul trecut.

Grecia a obţinut cea mai bună audienţă din 2011 până în prezent, cu 2,8 milioane de telespectatori, mai mult decât dublu faţă de performanţa de anul trecut. Irlanda a înregistrat cea mai mare audienţă din 2013 până acum, cu 650.000 de telespectatori, aproape dublu faţă de cifrele de anul trecut. Şi Letonia a avut, de asemenea, cei mai mulţi telespectatori din ultimii aproape zece ani, cu 252.000 de telespectatori, mai mult decât de patru ori mai mult decât datele de anul trecut. Cota de audienţă în Letonia a fost de 61,8%, cea mai mare cotă de audienţă din 2007 încoace.

Eurovision Song Contest 2024 a avut loc în perioada 7-11 mai, la Malmö, Suedia. Ţara câştigătoare a celei de-a 68-a ediţii este Elveţia, reprezentantă de Nemo cu piesa „The Code”. Pe locul secund s-a clasat Croaţia, iar locul 3 i-a revenit Ucrainei. 
 

Comentarii