Ştiri

Sursa imaginii: tv8.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Cultură

14 Mar. 2022 / 19:10

Regretatul compozitor Mihai Dolgan ar fi împlinit 80 de ani /VIDEO/

Regretatul compozitor Mihai Dolgan ar fi împlinit astăzi 80 de ani. Fondatorul legendarei formaţii Noroc a fost evocat la locul de veci din Cimitirul Central de către prieteni, colegii de breaslă şi rude. Marele artist a rămas printre noi prin cîntecele sale şi prin tezaurul cultural lăsat poporului, relatează Moldova 1.


„Astazi pentru familia noastra e o zi sfântă... Astăzi Mihai avea sa implineasca 80 de ani. Dimineaţa când m-am trezit au înflorit muşcatele lui tare îi placeau muşcatele”, a spus Lidia Botezatu, soţia compozitorului.

„Taică-meu pentru mine a fost este şi va fi un adevăr. Dumnezeu i-a dat şi a ramas creaţia şi o să ramână”, a spus Radu Dolgan, fiul compozitorului.

Într-o perioadă ostilă libertăţii creaţiei, Mihai Dolgan şi Noroc-ul ne-au sincronizat cu ritmurile occidentale.

„Vremurile acelea într-adevar erau grele, dar, pe de altă parte, erau cele mai frumoase pentru muzica rock pe plan mondial. A fost o perioada de aur şi pentru rock-ul moldovenesc care a devenit atunci prin „Noroc”, graţie talentului lui Mihai Dolgan pentru mulţi ani înainte o sursă de inspiraţie”, a spus Sergiu Prodan, ministrul Cultural.

„Am cântat împreuna, am fost sub bagheta lui, o perioadă în viaţa mea extraordinară fiindcă atunci am crescut ca muzician”, a spus interpretul Ricu Vodă.

„Trăim timpuri atât de grele, poate va înţelege lumea că Mihai a făcut atât de mult pentru întelegerea între oameni. Numai prin artă, numai prin frumos oamenii se pot întelege”, a spus compozitorul Constantin Rusnac.

Mihai Dolgan s-a nascut în data de 14 martie 1942, la Vladimireşti, Sângerei. La vârsta de 25 de ani a fondat legendara formaţie Noroc. Este autorul unor piese emblematice ca: „Dor, dorule”, „De ce plang chitarele”, „Cântă un artist”, „Toamnele”, îndragita „Primăvară”, anotimp în care Mihai Dolgan a decedat la 16 martie, 2008.

Comentarii