Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Bogdan Nigai

Ştiri / Cultură

24 Oct. 2022 / 20:05

Vitraliul unic de la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost restaurat (VIDEO)

Unul dintre cele două vitralii de la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost restaurat. Procesul a durat aproape doi ani, iar etapele de conservare şi consolidare a acestei unicale opere de artă sunt prezentate într-o expoziţie inaugurată cu prilejul aniversării a 133 de ani de la fondarea celei mai vechi instituţii muzeale din ţara noastră, informează Moldova 1.


Vitraliul  vertical din sala „Casa Mare”, dar şi cel de peste 60 de metri pătraţi din sala centrală au fost realizate în 1904 de către pictorul Leopold Mocquet din Odesa.

„Este unic în felul său fiindcă la noi în Republică vitralii  atât de mari după suprafaţă şi atât de diverse ca colorit nu mai sunt”, a explicat cercetătorul ştiinţific Mihai Ursu.

„A fost construit din iniţiativa lui Constantin Cazimir care a adunat 4 mii de ruble pentru instalarea vitraliilor. Timp de câteva luni vitraliul a fost confecţionat din sticlă fiartă şi a fost instalat cu ajutorul unui lucrător din Odesa şi cu 3 geamgii din Chişinău”, a spus directoarea adjunctă a Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Elena Cojocari.

Pentru a restabili opera de artă s-a implicat şi echipa muzeului, sub îndrumarea expertului Igor Prussakov. 

„Domnul Prussakov a lucrat un an şi ceva la acest vitraliu, în primul rând a făcut o inventariere a tuturor pieselor, a identificat care sunt originale şi care sunt copii şi-a consolidat  vitraliul cu elemente de metal, de inox”, a menţioant directorul Muzeului, Petru Vicol.

La 118 ani de la instalare, vitraliul rămâne un element de decor atractiv.


„Sunt încântată, e ceva  neobişnuit de frumos, sunt şi nişte simboluri uimitoare”, a spus Irina Maftior, vizitatoare.

Cel mai mare vitraliu urmează să-şi recapete acum strălucirea de altădată. „ El, din păcate, a suferit cel mai mult şi necesită intervenţii urgente şi ne-am propus pentru anul viitor să iniţiem un proiect de consolidare, conservare”, a mai adăugat Petru Vicol.

Recent a fost inaugurată după reparaţie sala „Natura” şi continuă lucrările de reabilitare a scărilor de la intrarea centrală în cea mai veche instituţie muzeala de la noi. Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost inaugurat la 24 octombrie 1889 şi are acum un patrimoniu de peste 140 mii de piese.

Comentarii