Ştiri

Agenţia Rezerve Materiale a anunţat o nouă licitaţie de procurare a grâului alimentar pentru completarea rezervelor

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Economic

08 Oct. 2022 / 13:43

Agenţia Rezerve Materiale a anunţat o nouă licitaţie de procurare a grâului alimentar pentru completarea rezervelor

O nouă licitaţie de achiziţie de aproximativ 42 de mii de tone de grâu alimentar, pentru completarea rezervelor de stat şi de mobilizare pentru anul curent, a fost anunţată de Agenţia Rezerve Materiale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Aceasta după ce precedenta licitaţie de la mijlocul lunii august a eşuat, deoarece nu a fost depusă nicio ofertă. De această dată însă Agenţia Rezerve Materiale anunţă că a decis iniţierea procedurii de negocieri directe fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare privind achiziţionarea grâului alimentar în rezervele de stat.

Amintim că licitaţia anterioară de achiziţie a grâului prevedea achiziţia a 8 loturi de grâu alimentar autohton, roada anului curent, cu cantităţi între 2.000 şi 7.000 de tone de grâu la un preţ de 4,8 lei per kg fără TVA.


 

Comentarii