Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Economic

02 Noi. 2022 / 22:00

Producătorii agricoli vor beneficia de rambursarea TVA

Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, avizul la proiectul de lege privind Programul de rambursare a TVA pentru întreprinderile care activează în domeniul agricol. Acesta prevede instituirea Programului de restituire a TVA producătorilor agricoli pentru acoperirea datoriilor la impozitele şi taxele de stat datorate de către aceştia, precum şi mecanismul de implementare a Programului.

Beneficiari ai Programului de rambursare a TVA vor fi agenţii economici care au suportat pierderi de peste 50 la sută ale producţiei agricole, ca urmare a calamităţilor naturale produse în anul 2022 sau a embargoului impus de Federaţia Rusă la importul producţiei de origine vegetală din Republica Moldova. Rambursarea TVA se va efectua în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, iar plăţile vor fi achitate în termen de 25 de zile lucrătoare de la data solicitării. Rambursarea va fi oferită pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2023, inclusiv.

Scopul proiectului constă în diminuarea impactului negativ al calamităţilor naturale, precum şi cel al creşterii preţurilor asupra agenţilor economici din domeniul agriculturii şi industriei alimentare.

Comentarii