Vadim Ceban: Republica Moldova trebuie să menţină contractul de furnizare a gazelor naturale cu „Gazprom”
Republica Moldova trebuie să menţină contractul de furnizare a gazelor naturale cu „Gazprom”, a declarat şeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban în cadrul unei Ediţii Speciale de la Moldova 1. Potrivit oficialului, acesta este una dintre soluţiile optime în contextul în Ucraina nu mai furnizează energie electrică în ţara noastră. Vadim Ceban a menţionat că preţul de achiziţie al gazelor naturale oferit de concernul rus este avantajos, iar condiţiile de plată sunt bune.
Totodată, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei „Moldovagaz” a relatat că nu cunoaşte deocamdată dacă tariful la gazele naturale va fi majorat, menţionând că totul depinde de piaţa gazelor.
„Să menţinem acest contract pe care îl avem cu „Gazprom” şi să executăm obligaţiile. Noi ne dorim acest lucru. Preţul care este oferit de „Gazprom” este unul avantajos şi condiţiile de plată sunt bune. Trebuie să rezolvăm unele probleme cu datoriile, auditul. E greu de spus. Cel puţin prognozele noastre pe care le-am prezentat la ANRE au fost până la finele anului. Sperăm să nu fie mari şocuri pe piaţa gazelor naturale. Dar este un lucru foarte imprevizibil cum va fi piaţa”, a spus Ceban.
Şeful „Moldovagaz” speră Republica Moldova şi în continuare va coopera cu „Gazpromul”. Potrivit acestuia, în prezent „Moldovagaz” şi concernul rus lucrează în privinţa majorării volumului pentru luna noiembrie.
„Ce ţine de luna octombrie ţara noastră este asigurată cu capacităţile anuale care au fost deja rezervate conform contractului. Contractul de furnizare a gazelor naturale este semnat între „Moldovagaz” şi „Gazprom”, respectiv discuţiile şi dialogul există la nivel comercial. Lucrăm în privinţa majorării volumului pentru luna noiembrie, dar deja este şi compania de stat „Energocom”, care are anumite obligaţii să asigure cu furnizări de gaze naturale în cazul situaţiilor excepţionale dacă apar. Suntem preocupaţi ca în luna noiembrie să achităm consumul curent”, a spus Ceban.
Întrebat dacă unele regiuni din Republica Moldova, precum raionul Orhei sau UTA Găgăuzia au posibilitatea să importe gaze naturale, evitând „Moldovagaz” şi să negocieze nişte tarife preferenţiale, Vadim Ceban a precizat că acest lucru este posibil, dar nu este atât din uşor din mai multe considerente.
„Am menţionat anterior şi am spus că totul este posibil, aici doar o remarcă importantă. Nu este atât uşor de vedere din punct de vedere tehnic şi comercial de făcut acest lucru. În Republica Moldova există piaţa angro de gaze naturale, există piaţa cu amănuntul gazelor naturale, nu prea avem practica de furniza gaze naturale către persoane fizice. Dacă vorbim de aranjamentele tehnice-comerciale companiile care îşi doresc să activeze pe acest domeniu trebuie să aibă personalul necesar şi trebuie efectuate cheltuieli în tehnica de calcul, deţinerea bazei de date a consumatorilor, respectiv trebuie să aibă capacităţi financiare pentru că trebuie să achiţi în avans. E posibil în viitor, dar e necesară a pregătire complexă”, a menţionat Vadim Ceban.
Totadată, oficialul a remarcat că cetăţenii trebuie să economisească energia electrică, iar în prezent autorităţile de la Chişinău caută unele soluţii de furnizare a energiei electrice din România. „Sunt anumite discuţii la nivel de căutare a posibilităţilor de aprovizionare cu furnizarea energiei electrice din România. În acest sens sunt semnate anumite contracte”, a mai spus Ceban.
Comentarii