Ştiri

Sursa imaginii: noi.md

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Regional

23 Iul. 2022 / 21:45

Au început lucrările de restaurare a Muzeului de Istorie şi Etnografie din municipiul Soroca (VIDEO)

Veste bună pentru iubitorii de istorie şi de frumos din nordul Republicii Moldova. Au început lucrările de restaurare a unui monument ocrotit de stat. Este vorba despre Muzeul de Istorie şi Etnografie din municipiul Soroca, sediul căruia a fost construit în perioada interbelică. Proiectul de restaurare va fi realizat timp de 12 luni, relatează Moldova 1.


Începutul lucrărilor este deosebit de anevoios: desfacerea tencuielilor şi pardoselilor, pregătirea spaţiilor după care urmează restaurarea propriu-zisă cu păstrarea tuturor elementelor caracteristice acestui monument.

„Clădirea este din perioada interbelică 25 sec este extrem de importantă, este un monument ocrotit de stat, în plus, clădirea a servit Musca drept primul sediu pentru muzeul nostru din Soroca”, spune, directorul interimar al muzeului din Soroca, Victor Butnaru .

Este primul proiect de reabilitare şi modernizare a unor instituţii de cultură din nordul Republicii Moldova, finanţat din fonduri naţionale. Valoarea contractului de antrepriză constituie 8,4 milioane de lei.

„Proiectul este graţie Agenţiei de dezvoltare nord cu contribuţia parţială a consiliului raional Soroca şi chiar este şi contribuţia Primăriei municipiului Soroca cu 150 mii de lei”, a declarat şeful direcţiei cultură din Soroca, Grigore Bucătaru.

Restaurarea edificiului vechi al muzeului se va face concomitent cu reabilitarea Farmaciei Balter, construită tot în perioada interbelică.

„Aceste două clădiri vor avea o conexiune printr-o galerie .Acesta este si elementul nou. Această galerie va fi funcţională”, spune Grigore Bucătaru.

În cadrul proiectului vor fi procurate vitrine moderne pentru exponate.

„O să gândim un nou design expoziţional si, sper ca peste 12 luni sa primim vizitatorii cu o expoziţie originala, de neuitat”, a declarat Victor Butnaru.

În acest an, Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi Locală, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord implementează două proiecte de îmbunătăţire a atractivităţii turistice: restaurarea muzeelor de istorie şi etnografie din municipiile Soroca şi Bălţi.

Comentarii