Staţiile de salvare pe apă din întreaga ţară sunt supuse verificărilor (VIDEO)
Staţiile de salvare pe apă din întreaga ţară sunt supuse verificărilor în contextul răcirii vremii. Astfel, în această lună, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor merge la fiecare staţie de salvare şi vor verifica nivelul de pregătire al acestora pentru iarnă. Deşi în prezent se atestă o scădere cu 32% a numărului persoanelor înecate, situaţia s-ar putea agrava odată cu formarea stratul de gheaţă pe suprafaţa bazinelor acvatice, relatează Moldova 1.
Staţia de salvatorii numărul 2 din Chişinău este gata pentru sezonul rece. Inspectorii au verificat cât de pregătiţi sunt scafandrieri, personalul medical care acordă primul ajutor dar şi starea echipamentelor de salvare. Primul exerciţiu a fost salvarea unei persoane.
„Echipa trebuie să se încadreze în şase minute pentru a salva persona şi a o aduce la mal”.
La fel au fost verificate echipamentele de salvare dar şi cunoştinţele angajaţilor.
„Salvatori sunt deja instruiţi, au trecut sarcina "S3", acesta este sarcina unde fiecare salvator ştie cum să procedeze anume pe timpul sezonului rece, cum să reacţionează pe gheaţa fragilă”, spune şeful staţiei de salvare nr.2, Stanislav Ceglei.
Până în prezent au fost inspectate 16 staţii de salvare pe apă din cele 19 câte sunt în ţară.
„Toată Republica Moldova este practic pregătită pentru sezonul gheţei subţiri. Ieşitul pe gheaţă se recomandă dacă gheaţa este peste 8 centimetri. În locurile de pescuit, în mod obligatoriu gheaţa să fie străvezie”, spune şeful secţiei de control al staţiei, Dumitru Vieru.
„Avem toate mijloacele strict necesare pentru acordarea primului ajutor pe timp de iarnă. Angajaţii sunt obligaţi la începutul sezonului rece sunt obligaţi au teste, trec fiecare individual, sunt lecţii practice”, a declarat Igor Ţîmbalari.
La staţiile de salvare pe apă din întreaga ţară activează 120 de scafandrieri calificaţi, care, în acest an au reuşit să salveze de la înec 310 persoane. De la începutul anului, în Republica Moldova s-au înecat 56 de oameni, inclusiv 5 copii.
Comentarii