Andrei Spînu: „Este obligaţia morală să ne câştigăm independenţa energetică” (VIDEO)
O nouă strategie pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a prezentat astăzi conceptul Strategiei energetice a Republicii Moldova pentru următorii 27 de ani. Astfel, Republica Moldova îşi propune, până în 2050 să asigure independenţa energetică a ţării şi aprovizionarea cetăţenilor cu energie accesibilă - atât ca sursă, cât şi preţ, relatează Moldova 1.
Conceptul Strategiei energetice include sporirea securităţii energetice a Republicii Moldova, dezvoltarea unei pieţe competitive de achiziţie a energiei, accentul pe energia regenerabilă, dar şi protecţia consumatorilor ţării pentru a face faţă preţurilor. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a declarat că pentru implementare proiectelor pentru securitatea energetică, se mizează pe fondurile europene, în condiţiile în care ţara noastră are statut de candidat.
„Noi considerăm că acum, mai mult ca niciodată trebuie să elaborăm acest document pentru ţara noastră. Trebuie să privim mai departe decât această iarnă", declară Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii.
Potrivit lui Spînu, Moldova are la dispoziţie 27 de ani pentru a trece la un consum de energie mai eficient, mai ecologic şi mai puţin costisitor.
„Avem timp suficient să facem tot ce ne-am propus până în 2050. Este obligaţia morală să ne câştigăm independenţa energetică", a mai adăugat Andrei Spînu.
Ministrul Infrastructurii a mai menţionat că Republica Moldova trebuie să investească în viitor pentru o energie mai ieftină şi sustenabilă. Iar pentru a face din energie o sursă de dezvoltare economică, Moldova are nevoie de un plan de acţiuni. În acest sens secretarul de stat, Constantin Borosan a mai adăugat că pentru asigurarea securităţii energetice urmează să fie construită o centrală electrică cu puterea de 80-100MW pentru balansarea sistemului energetic, dar şi o staţie de cogenerare cu puterea de 250 MW puterea - construcţia căreia este prognozată în 5-7 ani.
Comentarii