Sursa imaginii: imagine simbol
Postat de: Ecaterina Arvintii
Ştiri / Regional
06 Iun. 2021 / 19:42
Bicicleta, principalul mijloc de transport al locuitorilor din Coşniţa, Dubăsari (VIDEO)
Principalul mijloc de transport al locuitorilor din satul Coşniţa, raionul Dubăsari este bicicleta. De la mic la mare, localnicii preferă să se deplaseze prin sat pe două roţi. Aşa au fost învăţaţi de mici, spun ei, şi transmit această practică din generaţie în generaţie. Oamenii de aici consideră că datorită acestui fapt au un sat mai puţin poluat, iar ei duc un mod de viaţă activ şi sănătos. Un avantaj este că localitatea, situată la 32 km de Chişinău, are un relief neted, iar mersul cu bicicleta este o plăcere relatează Mesager.
Aşa arată centrul localităţii Coşniţa - o adevărată pistă de ciclism. Aici oamenii se deplasează pe două roţi fie la serviciu, fie la studii sau chiar la piaţă. Şi cel mai important este că bicicletele sunt parcate fără un lanţ de securizare.
Pe Tamara Doban am întâlnit-o când se întorcea de la cumpărături. La ai săi 72 de ani, femeia nu renunţă la vehiculul pe două roţi. Pedalează de treizeci de ani, iar acest fapt o face să ducă un mod de viaţă activ.
„Dacă pe jos nu pot, mă dor picioarele şi merg pe bicicletă. Unde o duc de volan, unde mă urc. Una am, mi-a dat-o nepotul”, spun Tamara Doban, locuitoare a satului Coşniţa.
Mersul pe bicicletă creşte longevitatea vieţii, iar un alt beneficiu este că e mult mai ieftin şi sănătos decât deplasarea cu maşina. În Coşniţa acest mijloc de transport este utilizat de la mic la mare.
Bicicleta este folosită de peste şase decenii şi în familia Bazga. Capul familiei susţine că anterior a muncit la uzina din localitate, iar zilnic era nevoit să parcurgă până la 12 kilometri.
„Aici la noi pământul este întins şi pe jos trebuie să mergi mult, dar aşa, pe bicicletă, te-ai urcat şi mergi, mai repede ajungi unde îţi trebuie. Iată eu de acasă vin la primărie, mă duc la magazin acolo, puţină gimnastică faci dimineaţa”, spune Fiodor Bazga, locuitor al satului Coşniţa.
Locuitorii din Coşniţa afirmă că au învăţat de mici să meargă pe bicicletă, iar acest lucru îi face să fie mai sănătoşi.
„La spital, la stomatolog am fost. Mai simplu, sport facem mai des.”
„Asta aşa este din copilărie. Deodată ne învăţăm printre ramă, fără dânsa deja nu putem. Pot să mă duc la piaţă, pot să mă duc şi la Chişinău, numai să ai putere în picioare.”
„Nu întotdeauna merg cu ea, doar dacă îmi trebuie mai departe”, spun localnicii.
În comuna Coşniţa din raionul Dubăsari locuiesc aproape cinci mii de oameni.
Comentarii