Acordul cu UE privind activităţile operative FRONTEX desfăşurate în Republica Moldova, ratificat
Acordul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind activităţile operative desfăşurate de Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă în Republica Moldova (FRONTEX) a fost ratificat de Parlament.
Scopul principal al documentului este crearea cadrului legal pentru detaşarea unor experţi ai FRONTEX care să acorde Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne suportul necesar în gestionarea crizei regionale şi a fluxului de refugiaţi de la frontiera moldo-ucraineană. Toate cheltuielile legate aferente activităţii experţilor FRONTEX în Republica Moldova vor fi acoperite de către Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă.
Actualmente, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Agenţia FRONTEX colaborează în baza unui Aranjament de lucru, semnat în august 2008, care prevede realizarea unui mandat limitat de către personalul FRONTEX detaşat pe teritoriul Republicii Moldova în cadrul activităţilor comune, având statut de observatori.
Acordul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind activităţile operative desfăşurate de Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă în Republica Moldova a fost semnat la data de 17 martie 2022, la Bruxelles.
Comentarii