Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Social

13 Iul. 2022 / 22:24

Parchetul European va monitoriza fondurile europene care vor ajunge în Republica Moldova (VIDEO)

Statutul de ţară candidată de aderare la UE a Republicii Moldova va aduce foarte multe fonduri europene în ţară, iar Parchetul European, împreună cu autorităţile competente din ţară vor fi foarte atente ca aceşti bani să fie cheltuiţi corect. O declaraţie în acest sens a fost făcută de şefa Parchetului European Laura Codruţa Kovesi, într-o „Ediţie specială” la Moldova 1.


De asemenea, Laura Codruţa Kovesi a spus că instituţia pe care o conduce poate ajuta Republica Moldova pe două paliere.

„Primul – în dosare penale care sunt de competenţa Parchetului European, fraudă cu fonduri europene sau fraudă cu TVA şi în al doilea rând într-un schimb cu expertiză.  Noi suntem într-o poziţie unică, cunoaştem 22 de legislaţii diferite, din 22 de state membre. Dacă Republica Moldova va avea nevoie de un sfat din această perspectivă, cum este organizat sistemul de justiţie, care sunt principalele instrumente de luptă împotriva corupţiei, Parchetul European poate să aibă un răspuns eficient la aceste întrebări”, a comunicat şefa Parchetului European.

Între timp, procurorul-şef european afirmă că a remarcat schimbări în întîlnirile instuţionale pe care le-a avut la Chişinău.

„Dacă eram obişnuită  la Procuratură şi poliţie să întâlnesc numai bărbaţi, am văzut şi multe femei care au diverse responsabilităţi, mulţi tineri. Mi-i foarte greu să evaluez din punct de vedere al eficienţei instituţiilor de luptă anticorupţie rezultatele. Ceea ce este foarte important de spus este că există o dorinţă pentru schimbare, o voinţă politică de a lupta cu acest fenomen, dar cred că totuşi trebuie să avem răbdare, schimbarea nu va veni peste noapte. Nu poţi în două, trei luni sau un an de zile să obţii rezultate credibile în lupta anticorupţie”, a mai spus Laura Codruţa Kovesi.

Amintim că Laura Codruţa Koveşi efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 11-14 iulie. Şefa Parchetului European a avut întrevederi cu preşedinta Maia Sandu, premierul Natalia Gavriliţa, dar şi ministrul Justiţiei Sergiu Litvinenco. În acelaşi timp, astăzi, la Chişinău a fost semnat un Acord de cooperare între Procuratura Republicii Moldova şi Parchetul European.

 

Comentarii