Ştiri

Sursa imaginii: noi.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

08 Iun. 2021 / 19:07

Rămas bun de la interpretul Iurie Sadovnic la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”

Corpul neînsufleţit al interpretului Iurie Sadovnic se află la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”. Au venit să-şi ia rămas bun de la artist rude, prieteni, colegi de breaslă, dar şi cei care au îndrăgit creaţia lui Iurie Sadovnic, relatează Mesager.

Ceremonia de înmormântare va avea loc mâine, cu începere de la ora 10:00, iar la ora 12:00, la Cimitirul Central din capitală va fi organizat un miting de doliu.

Şefa statului, Maia Sandu, a semnat un decret prin care ziua de 9 iunie este declarată zi de doliu naţional în toată ţara. Astfel, mâine în întreaga ţară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12:00 se va cinsti memoria interpretului prin păstrarea unui moment de reculegere.

Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

Iurie Sadovnic a fost interpret şi compozitor de muzică uşoară şi un promotor al valorilor naţionale şi culturale. Pentru merite deosebite în domeniul muzicii, artistului i-a fost conferit titlul de Artist al Poporului şi Ordinul Republicii. Cunoscutul interpret de muzică uşoară Iurie Sadovnic a încetat din viaţă pe 7 iunie, după ce s-ar fi împuşcat în cap. Artistul avea 69 de ani.

Comentarii