Sheriff Tiraspol în turul al treilea preliminar al Ligii Europa
Campioana Moldovei la fotbal, Sheriff Tiraspol, s-a calificat pentru turul al treilea preliminar al Ligii Europa, a doua competiţie continentală. Sheriff a susţinut returul contra albanezilor de la Partizani Tirana, meci încheiat la egalitate, 1-1. Oaspeţii au condus cu 1-0, dar golul lui N”Dyaie, din repriza secundă, a reechilibrat tabela.
Cu scorul general de 2-1, Sheriff a trecut de Partizani.
În turul următor, programat începând de săptămâna viitoare, Sheriff Tiraspol va întâlni pe campioana Suediei, AIK Stockholm, care a fost eliminată din Liga Campionilor în prelungiri, de slovenii de la Maribor.
Comentarii