Ştiri

Sursa imaginii: IPN

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Cultură

09 Noi. 2022 / 19:05

Peste 60 de aplicanţi la concursul pentru reabilitarea Filarmonicii Naţionale

Peste 60 de companii au aplicat la concursul internaţional de soluţii arhitecturale pentru reabilitarea Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. Dintre acestea, zece companii sunt din Republica Moldova, iar celelalte sunt din afara ţării, prestigioase şi cu experienţă în domeniu. Despre aceasta anunţă ministrul culturii, Sergiu Prodan, la şedinţa Guvernului, transmite IPN.

Ministrul a reamintit că este vorba despre concursul „Renaşte Filarmonica”, lansat la doi ani de la incendiul de la Filarmonică. Potrivit lui, lista companiilor este ţinută deocamdată în secret, întrucât aplicanţii se mai pot scrie în concurs până în luna ianuarie.

Sergiu Prodan speră că la începutul lunii martie va exista o gamă largă de idei cu privire la reabilitarea Filarmonicii. Ulterior, un juriu internaţional, format din arhitecţi şi specialişti din domeniul muzicii, va selecta primele trei locuri. Apoi vor fi organizate consultări publice pentru elaborarea unei viziuni de reconstrucţie a obiectivului cultural.

Banii adunaţi din donaţii pentru reconstrucţia Filarmonicii vor fi folosiţi inclusiv la realizarea schiţei de proiect, elaborarea căreia va fi comandată câştigătorului concursului.

Pe 24 septembrie 2020, în urma unui incendiu devastator, o mare parte din sediul Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” a fost mistuită de flăcări. Au fost distruse biblioteca, sala mare, sălile de repetiţii, precum şi alte spaţii, dar şi numeroase instrumente muzicale. În prezent, Orchestra de Muzică Populară „Folclor”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” îşi desfăşoară activitatea la Palatul Republicii.

Comentarii