Rusia este pregătită de negocieri cu Ucraina. Ce condiţii impune?
Rusia este pregătită de negocieri în orice moment cu Ucraina, imediat ce „forţele armate ucrainene ne vor auzi apelul şi vor depune armele”, anunţă vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.
Şeful diplomaţiei ruse a fost practic un ecou al lui Putin în a asigura că „nimeni nu se pregăteşte să ocupe Ucraina, iar scopul operaţiunii este clar: demilitarizarea şi denazificarea”. Lavrov sugerează, astfel, că Moscova vrea să răstoarne regimul lui Volodimir Zelenski, aflat la putere. Lavrov a dat asigurări că obiectivul invaziei ruse a Ucrainei este „eliberarea” ucrainenilor.
„Preşedintele (rus Vladimir) Putin a luat decizia acestei operaţiuni militare speciale de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei pentru ca, eliberaţi de această opresiune, ucrainenii să-şi poată alege în mod liber viitorul”, a mai declarat Lavrov vineri, în cursul unei întâlniri cu lideri separatişti proruşi din Donbas.
Tot vineri Kremlinul a ameninţat cu măsuri de retorsiune la sancţiunile impuse Rusiei de către Occident, după ce a invadat Ucraina. „Măsuri de retorsiune vor urma, evident. În ce măsură vor fi simetrice sau asimetrice va depinde de analiza restricţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de RFI.
Preşedintele rus, Vladimir Putin a lansat joi, 24 februarie, o amplă operaţiune militară contra Ucrainei, cu lovituri aeriene şi intrarea forţelor terestre ruse din mai multe direcţii pe teritoriul ucrainean, după ce recunoscuse independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei. Cel puţin o sută de persoane au murit în prima zi de război şi alte câteva sute au fost rănite, transmit autorităţile ucrainene. În paralel, mii de ucraineni şi-au părăsit deja ţara, femei şi copii care fugeau din calea războiului intrând pe tot parcursul zilei de joi în Republica Moldova.
Vineri, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunţat că rămâne la Kiev, în timp ce forţele ucrainene luptă contra invadatorilor ruşi care avansează spre capitala ucraineană, în cel mai puternic atac asupra unui stat european de la al Doilea Război Mondial încoace, relata Reuters.
Comentarii