Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Politic

29 Aug. 2021 / 13:52

Igor Grosu va participa la deschiderea noii sesiuni a Parlamentului României

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va participa la 1 septembrie la deschiderea noii sesiuni a Parlamentului României, a anunţat Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, într-un memorandum, citat de Radio Moldova Actualităţi.

Potrivit sursei citate, acţiunea îşi propune „consolidarea relaţiei privilegiate” dintre cele două parlamente, dar şi dorinţa lor de a susţine „proiecte comune de interes major”, se mai arată în memorandum.

Igor Grosu se va afla la Bucureşti în fruntea unei delegaţii parlamentare în perioada 31 august - 2 septembrie la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

La cererea ambasadei moldovene la Bucureşti, în programul vizitei au fost incluse convorbiri cu preşedinţii ambelor camere ale legislativului român, dar şi primirea delegaţiei de la Chişinău de către preşedintele Klaus Iohannis.

Comentarii