Prelungirea stării de urgenţă este argumentată prin necesitatea de a oferi Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova posibilităţi de intervenţie promptă pentru asigurarea securităţii energetice şi alimentare a ţării.
Potrivit
hotărârii Parlamentului, pe durata stării de urgenţă Comisia pentru Situaţii Excepţionale va emite dispoziţii cu caracter obligatoriu şi executoriu pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor au anunţat că părăsesc şedinţa în semn de protest deoarece nu doresc să participe la examinarea proiectului.
Deputata PSRM, Zinaida Greceanîi a declarat că instituirea stării de urgenţă nu este motivată şi are consecinţe negative asupra economiei ţării şi asupra societăţii.
Premierul Natalia Gavriliţa, care a venit în Parlament să ceară prelungirea stării de urgenţă, a menţionat că în contextul plecării Parlamentului în vacanţă şi menţinerii riscurilor pentru ţara noastră, se impune decizia de a asigura la Chişinău o putere mandatată cu toate instrumentele pentru gestionarea unor crize. Natalia Gavriliţa susţine că doar cei care ar dori ca ţara noastră să fie vulnerabilă ar vota contra prelungirii stării de urgenţă.
Amintim că starea de urgenţă a fost instituită pe 24 februarie odată cu invazia rusă în Ucraina, iar de atunci a fost prelungită de două ori. De fiecare dată, opoziţia a fost împotriva acestei măsuri.
Comentarii