Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Violeta Viliant

Ştiri / Politic

26 Apr. 2022 / 15:50

Recomandările Consiliului Suprem de Securitate

Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a elaborat mai multe recomandări pentru instituţiile publice, în contextul tensiunilor din regiunea transnistreană. Acestea au fost făcute publice în cadrul unui briefing de presă, susţinut de preşedinta Maia Sandu, după şedinţa CSS.

Referindu-se la situaţia din regiunea transnistreană, Maia Sandu a comunicat că „e o situaţie complexă şi tensionată. Vom lua toate măsurile necesare pentru prevenirea unor escaladări, pentru întărirea securităţii statului şi protejarea cetăţenilor”, a declarat preşedinta. „Analizele, la această oră, arată că există tensiuni între diferite forţe din interiorul regiunii interesate de destabilizarea situaţiei. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană şi creează riscuri pentru Republica Moldova. Condamnăm orice provocări şi tentative de a atrage Republica Moldova în acţiuni ce pot pune în pericol pacea în ţară”, a declarat şefa statului. 

Consiliul Suprem de Securitate a constatat faptele de escaladare şi a recomandat instituţiilor publice:

1. Creşterea intensităţii verificărilor circulaţiei în adiacenţa zonei de securitate;
2. Creşterea intensităţii patrulării şi verificărilor pe teritoriul Republicii Moldova şi la frontieră;
3. Creşterea nivelului de alertă în ceea ce priveşte securizarea obiectivelor de infrastructură critică.
4. Creşterea nivelului de alertă a tuturor instituţiilor responsabile de asigurarea ordinii publice şi securităţii.

 

Comentarii