Sursa imaginii: Imagine simbol
Postat de: Ecaterina Arvintii
Ştiri / Regional
22 Noi. 2022 / 19:14
Un primar din raionul Criuleni, trimis pe banca acuzaţilor, după ce ar fi agresat o subalternă
Un primar din raionul Criuleni a ajuns pe banca acuzaţilor, după ce ar fi agresat o subalternă. Cazul ar fi avut loc pe data de 16 septembrie, curent, anunţă Procuratura Generală într-un comunicat. Alesul local este acuzat de tratament inuman şi degradant.
Potrivit sursei citate, învinuitul a fost acuzat de faptul că, la data de 16 septembrie 2022, aproximativ la orele 08:30, aflându-se la sediul primăriei din comuna respectivă a raionului Criuleni, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în rezultatul unui conflict verbal iniţiat cu o subalternă, sub pretextul că nu a întocmit actele cu privire la organizarea şi desfăşurarea unui concurs, a utilizat violenţa fizică şi psihică în privinţa ei, exprimată în ridicarea vocii şi folosirea unor cuvinte jignitoare, după care, a apucat-o violent de mâna dreaptă şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, provocându-i dureri fizice, acţiuni care, în ansamblu, reprezintă tratament inuman şi degradant.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a suferit vătămări corporale uşoare, manifestate prin traumă cranio-cerebrală, comoţie cerebrală, excoriaţie şi echimoze la nivelul membrului superior drept.
În privinţa învinuitului a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi ţara.
Procuratura Generală anunţă că, la moment, învinuitul pledează nevinovat.
Comentarii