Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Eurovision

13 Aug. 2022 / 14:53

Şapte oraşe britanice concurează la statutul de gazdă a următoarei ediţii a Eurovision

Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din cauza invaziei ruse, va fi desfăşurată în Marea Britanie în numele Ucrainei. Potrivit BBC, decizia va fi anunţată în toamnă, transmite Radio Moldova.

După ce a obţinut primul loc, o victorie simbolică, la ediţia din mai de la Torino, Ucraina a contestat iniţial decizia organizatorilor de a-i retrage dreptul de a găzdui cea de-a 67-a ediţie din motive de securitate.

În iunie, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (UER) a estimat că nu sunt întrunite condiţiile de securitate astfel încât Ucraina să organizeze concursul şi că a lansat negocieri cu Regatul Unit, al cărei reprezentant a ieşit pe locul al doilea.

De-a lungul timpului, Marea Britanie a fost gazda Eurovision-ului de opt ori, ultima dată în 1998.

Comentarii