Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Violeta Viliant

Ştiri / Politic

19 Apr. 2022 / 11:30

Şefa statului a promulgat legea ce interzice simbolurile agresiunii militare ruse /VIDEO/

Legea privind interzicerea panglicii „Sfântului Gheorghe” şi a literelor Z şi V, considerate semne distinctive ale agresiunii militare din Ucraina, a fost promulgată de către preşedinta Maia Sandu. Anunţul a fost făcut public în cadrul unui briefing de presă, susţinut de către şefa statului, transmis în direct la Moldova 1, Radio Moldova şi online pe TRM.MD.


„Modificarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la unele semne şi litere care sunt folosite de armata rusă în războiul din Ucraina şi cu privire la interzicerea pe teritoriul ţării noastre a simbolicii acestui război, nu atentează la memoria noastră istorică. Oamenii vor putea în continuare să îi comemoreze pe eroii care au luptat în cel de al Doilea Război Mondial în acea conflagraţie sângeroasă, îndreptată împotriva umanităţii şi a bunei convieţuiri între popoare. Noi ţinem minte sacrificiul eroilor. Ştim cât de mare a fost preţul cu care a fost obţinută pacea atunci. Cel puţin o sută de mii de oameni din Republica Moldova şi-au pierdut viaţa pentru ca noi să trăim în pace. De aceia, specularea Victoriei din 1945 pentru a promova astăzi agresiunea împotriva Ucrainei, este o ofensă adusă memoriei părinţilor şi bunicilor noştri care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem trăi în pace. Datoria noastră era să păstrăm această pace, dar din păcate nu am reuşit.

Războiul din nou bate la uşile noastre şi nu vine doar din afară. Războiul începe în noi. Războiul începe din intoleranţă şi neînţelegere, din resentiment şi ură. Războiul începe prin cuvinte grele aduse vecinului şi se termină cu bombardamente şi masacre. Iată de ce este important şi avem datoria să păstrăm bună înţelegere între oameni. Nu putem accepta folosirea în ţara noastră a simbolurilor care înfăţişează reprezintă sau sprijină invazia rusă în Ucraina. Simbolurile îşi schimbă sensul în funcţie de context, de realităţi. Simbolurile pe care le incriminăm nu sunt simboluri despre războiul de acum 77 de ani. Ele se referă la războiul din Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini şi acţiuni care sunt asociate războiului din Ucraina, care sunt asociate cu uciderea a mii de oameni, cu suferinţele altor milioane de refugiaţi şi care, îndeamnă la teroare, distrugeri şi violuri. Nu putem admite mesaje care denaturează informaţia despre război revoltător şi numai să învinuieşti victimele de suferinţele proprii. Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine sau chiar azi pot cere uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi Războiul sunt la fel ca cei care nu au condamnat la vremea lor Holocaustul sau deportările.

Nu uităm aceste pagini tragice şi ruşinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor şi nu putem permite ca atunci testele de azi să fi asociate cu memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, care şi-au dat viaţa pentru pace. Nu există glorie când este moarte. Războiul nu este pace, iar minciuna nu este adevăr. Cei care promovează false valori, trebuie să acţioneze dur pentru că ele reprezintă un pericol real pentru siguranţa noastră pentru, conştiinţa noastră, pentru rezistenţa noastră. Să spunem un nu războiului şi simbolurilor acestuia, să insistăm pe excluderea lor din comunităţile noastre. Locul acestor simboluri este alături de alte simboluri barbare ale distrugerii şi morţii: la coşul de gunoi al istoriei.

Datorăm acest gest victimelor acestui război tuturor celor care îndură ororile lui. Acei care folosesc simbolurile războiului pentru a picura ură în conştiinţele noastre şi pentru a semăna vrajbă şi divizare în societate, vor plăti dur conform legii. Utilizarea acestora este un comportament criminal şi dezgustător. Politicienii care speculează cu simboluri pentru a divizat societatea, vor fi penalizaţi. Oamenii publici trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea care le revine pentru păstrarea păcii şi coeziunii în societate”.


Potrivit legii adoptate de Parlament, răspândirea, vânzarea şi confecţionarea atributelor şi simbolurilor utilizate în contextul unor acţiuni de agresiune militară, crime de război şi crime împotriva umanităţi, va fi penalizată. Printre simbolurile interzise este panglica bicoloră negru-oranj „Sfântul Gheorghe”, dar şi literele Z şi V, folosite în calitate de elemente distinctive ale armatei ruse în Ucraina. Nerespectarea interdicţiei şi promovarea simbolurilor agresiunii militare ruse va fi sancţionată amenzi până la 9 mii de lei, iar în cazul persoanelor juridice, amenda se ridică până la 30 de mii de lei.

Comentarii