Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

05 Apr. 2022 / 20:01

La Grădina Botanică din Chişinău a înflorit magnolia, iar vizitatorii pot admira un peisaj de poveste /VIDEO/

În aceste zile, la Grădina Botanică din Chişinău a înflorit magnolia, iar vizitatorii pot admira un peisaj de poveste. În total, în Grădina Botanică sunt 50 de specii de magnolie, de forme şi culori diferite, iar unele dintre acestea vor înflori mai târziu, transmite Moldova 1.


Administraţia parcului spune că vrea să obţină cea mai mare colecţie de arbori exotici de acest fel.

Specia care a înflorit este "Magnolia Kobus". Aceasta a fost sădită la Grădina Botanică acum 40 de ani si este o adevărată atracţie pentru vizitatori. Specialiştii spun că magnolia este o plantă iubitoare de soare şi căldură care trebuie protejată de frig.

În acest an, Grădina Botanica s-a îmbogăţit cu încă 15 specii de magnolie aduse din Italia, Ucraina, Polonia şi din alte ţări.

„Ne-am propus şi în continuare să ne ţinem de acest angajament de a avea pe teritoriul grădinii Botanice cea mai mare colecţie de magnolie. Fiecare magnolie care este plantată în grădina Botanică îi creăm un paşaport al ei, o specificăm cu denumirea exactă, îi facem şi caracteristică”, a declarat directorul Grădinii Botanice, Ion Roşca.

Oamenii care au venit în parc la plimbare au rămas încântaţi de frumuseţea florilor.

„Foarte frumoase sunt florile acestea. Doresc şi eu să vin cu copii mei să viziteze că tot le place copaci, flori ce sunt la gradina Botanica”.

„Sunt foarte frumoase şi miroase a primăvară chiar a primăvară dulce, îmi place foarte mult„.

Cei care doresc să planteze magnolie în grădina proprie trebuie să ţină cont de unele recomandări.

„În condiţie de a fi plantate în grădinile particulare recomandabil să fie plantate în zonele ferite de curenţi de aer reci, în locurile mai dosite pentru ca ea să se simtă mai protejată. În total, există 200 de specii de magnolie. Acestea sunt răspândite în Europa, America de Nord şi Centrală, în Japonia, China şi Coreea”, a declarat Ion Roşca.

Comentarii