Sursa imaginii:
Postat de: Carolina Străjescu
Ştiri / Sport
12 Noi. 2022 / 16:27
Tricolorii au început pregătirile pentru amicalele din Azerbaidjan şi România (VIDEO)
Echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova a început pregătirile pentru ultimele două partide din acest an, amicalele cu Azerbaidjan şi România. "Tricolorii" s-au reunit la Centrul de Pregătire de la Vadul lui Vodă, iar la începutul săptămânii viitoare vor fi în componenţă deplină. Staff-ul tehnic a convocat pentru aceste meciuri 28 de jucători, însă doar fundaşul Veaceslav Posmac va lipsi. Asta deoarece oficialii echipei sale de club Boluspor nu i-au permis să vină la lot, relatează Moldova 1.
„Chiar dacă acestea sunt meciuri amicale, noi ne pregătim în forţă. Staff-ul tehnic a stabilit că în aceste partide vom verifica rezervele echipei naţionale, dar să încercăm şi noi scheme de joc, care ne vor fi de folos anul viitor în preliminariile Campionatului European", susţine selecţionerul Republicii Moldova Serghei Cleşcenco.
Selecţionerul Serghei Cleşcenco a declarat că aceste două partide vor fi un prilej bun pentru a testa nivelul noilor fotbalişti, dar şi a cizela relaţiile de joc.
„- Ce cunoaşteţi despre adversari? - Azerbaidjan şi România! În primul meci vom întâlni azerii. Ştim că o mare parte din fotbalişti joacă la Qarabag, care cu succes a evoluat recent în faza grupeor Ligii Europei. "Referitor la echipa naţională a României e ceva mai diferit. Ne-am pregătit că va veni cu cel mai bun lot, dar din ultimele informaţii 5-6 jucători ar putea absenta. Dar, oricum, teoretic sunt pregătiţi", a spus Cleşcenco.
„Tricolorii" vor juca pe 16 noiembrie cu Azerbaidjanul, iar peste patru zile cu reprezentativa României. Ambele partide se vor disputa pe stadionul Zimbru din capitală.
Comentarii